„Săgeată“ spune că va face tot posibilul pentru a înscrie cât mai multe goluri în Scoția
Marius Niculae afișa ieri la prânz un zâmbet reținut. Nu era falsă modestie, ci doar precauția omului care a văzut multe la viața lui. Dăduse un gol cu Rusia, o pasă decisivă și fusese desemnat revelația meciului, însă el a ales să rămână cu picioarele pe pământ. Drumul revenirii în prim-plan încă nu fusese parcurs, pentru că pe linia de sosire scrie Euro 2008. Iar el, chiar dacă e foarte aproape, încă nu a ajuns acolo.
Un salut scurt și un zâmbet șugubăț aruncate dintr-un Range Rover Sport promiteau un dialog cu multe semne de exclamare pentru reporter. Nimic mai fals! Așteptările noastre au fost întâmpinate cu o atitudine de genul: „Stați liniștiți, nu vă ambalați, n-a fost decât un meci amical!“. Marius Niculae nu voia să epateze după evoluția entuziasmantă de miercuri seară. Și a început să vorbească: „Nu am făcut decât ceea ce trebuia să facă orice jucător profesionist, adică să profite ocazia dată de selecționer. Țin să-i mulțumesc pentru șansa oferită”. Apoi, a dezvăluit și motivul pentru care în meciul cu Rusia a fost acel Niculae de care ne plăcea să ne aducem aminte și pe care abia așteptam să-l revedem. „Amicalul ăsta a fost ultimul dinaintea anunțării lotului final, așa că era normal să dau tot ce am mai bun în mine. Repet, e foarte bine că am marcat, dar consider că mai am de muncă până să fiu convocat de domnul Pițurcă la Euro. Tot ce îmi doresc e să fiu sănătos”, a continuat atacantul.
La aproape 27 de ani și după un lung șir de ghinioane, „Săgeată“ consideră că trebuie să joace totul pe o singură carte. Iar aceasta se numește Inverness, micuțul club scoțian cu ale cărui culori Marius a ales să-și scrie un nou capitol al carierei. „De acum înainte nu mai vreau decât să dau cât mai multe goluri. Vorba aia: eu centrez, eu dau cu capul! Mă bag la penalty-uri, la libere, la cornere, la orice. Bineînțeles, voi vorbi și cu antrenorul, dar ideea e că vreau să fac tot posibilul pentru a merita să fiu convocat“. După întrevederea cu reporterul ProSport, „Săgeată“ a plecat direct la aeroport. Are meci în weekend și trebuie să se pregătească. Să centreze, pentru a da tot el cu capul. Până la telefonul lui Piți.
"M-am bucurat foarte tare pentru Marius, pentru că știu cât a suferit până acum" Gheorghe Hagi, ex-selecționer România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER